asa denumita "Ciobanesc Romanesc Mioritic" este o rasa foarte veche, raspandita pe toata suprafata tarii, care s-a pastrat numai datorita pastorilor. De ea se ocupa in prezent Clubul National de Caini Ciobanesti Romanesti, care are ca obiectiv principal omologarea rasei in cauza de catre Federatia Chinologica Internationala. Datele care urmeaza ne-au fost puse la dispozitie de acest Club.
Caine de paza si aparare a turmei si a ciobanului, Ciobanescul Mioritic se incadreaza, potrivit standardelor Clubului, in clasa cainilor molossoid (in care se mai afla cainii Schnauzer, de pilda) de tip montan.
Aspectul general este cel al unui caine de talie mare, robust si compact, care inspira forta si respect. In ciuda masivitatii impresionante, este extrem de agil, surprinzandu-si adversarii cu miscarile sale precise si iuti. Este un caine foarte rezistent care supravietuieste fara probleme in conditii dificile de clima sau alimentatie. Este usor de ingrijit si se adapteaza usor oricarui anturaj.
Ciobanescul Mioritic are un temperament calm si prietenos, dar devine un aparator redutabil cand stapanul sau teritoriul sau sunt atacati. Curajul si devotamentul de care da dovada l-au facut celebru si sunt pomenite in povesti si legende populare.
Este considerat de unii singurul caine care are sanse de a scapa cu viata cand ataca ursul.
Foarte atasat de copii si oricand gata sa se joace cu ei, manifesta fata de straini anumita rezerva. Personalitatea puternica nu reprezinta un obstacol in educare, dar ramane cainele unui singur stapan.
O caracteristica importanta a Ciobanestilor Mioritici este proportia dintre bot si craniu, care sunt egale sau cel mult o diferenta in defavoarea primului, care poate fi si putin mai scurt.
Capul este masiv, acoperit complet de par de lungime uniforma. Craniul este boltit usor, cu frunte larga si protuberanta occipitala proeminenta.
Stopul este putin marcat, trufa neagra, masiva, larga.
Botul este puternic si drept, se ingusteaza usor spre varf.
Dantura este foarte puternica, muscatura in foarfeca este apreciata. Absenta a doi premolari sau a doi molari nu este sanctionata ca defect.
Ochii sunt de marime medie, in forma de migdala, de culoare inchisa. Pleoapele si genele negre sunt caracteristice ale rasei.
Urechile nu sunte foarte mari, inserate la inaltime medie, de forma triunghiulara cu varful usor rotunjit, atarna de-a lugul obrajilor. Cand cainele este in alerta sau in actiune, urechile se duc usor spre spate. Pot fi taiate, dar nu este de dorit.
Gatul este foarte musculos, masiv, de lungime medie, formeaza o linie de 40-45 de grade cu linia spatelui.
Trunchiul este putin alungit, de forma rectangulara, greabanul nu e proeminent, spatele orizontal, larg si musculos, bazinul larg, crupa usor inclinata, ceea ce da impresia falsa de latime a trenului posterior.
Trenul anterior, mare, se largeste usor spre spate, pieptul musculos si proeminent, coastele sunt arcuite. Burta si lateralele nu depasesc coatele.
Labele sunt drepte, paralele, vazute din fata si din profil. Umerii au omoplati largi, inclinati spre spate intr-un unghi de aproximativ 100 de grade cu bratul. Coatele sunt masive si apropiate de corp, nu se abat de la linia verticala, antebratul drept si puternic, articulatiile carpiene elastice, metacarpienele usor inclinate spre fata.
Trenul posterior. Labele sunt ovale, masive si compacte, acoperite din abundenta de par, unghiile negre si puternice, cu pernute negre, tari, rezistente. Din profil, coapsele si gambele sunt compacte si musculoase. Din spate, sunt paralele. Prezenta pintenilor poate schimba mersul si e preferabil sa fie eliminati. Jaretul nu este situat prea sus, articulatia mai degraba joasa. Metatarsienele lungi, verticale, puternice.
Mersul este degajat, suplu, acoperind bine terenul. Vazut din spate, se observa o usoara deplasare in plan vertical.
Coada este inserata destul de sus; in repaus atarna aproape de nivelul jaretului, cu extremitatea usor intoarsa in sus. In actiune se ridica pana la nivelul spatelui, dar niciodata nu se incovoaie pe spate. Se poate taia, dar nu este de dorit.
Parul este unul din atributele rasei. Lungimea intre 8-16 cm, abundent, dur, des, aspect lanos, usor ondulat. Acopera complet capul, gatul, corpul, coada si membrele. Subparul este des si moale.
Culoarea predominanta este alb sau alb cu reflexe vioalcee, de preferinta marcat cu negru, gri sau usor galbui. In functie de sezon si de felul in care este ingrijit cainele, blana poate fi in totalitate sau partial infoiata.
Talia. Inaltimea la greaban 65 cm minimum pentru masculi si 60 pentru femele, limita superioara fiind libera.
Greutatea pentru masculi este de minimum 45 kg, iar pentru femele 35, fara limita superioara.
Defecte. Orice incalcare a standardului, precum aspectul longilin sau nearmonios, spate curbat, coada tinuta prea sus, blana prost intretinuta, neascultator. In caz de egalitate este preferat cainele cu muscatura in foarfeca.
Defecte grave: Depigmentatia trufei, prognatism superior sau inferior, absenta a mai mult de doi molari sau premolari ori a altor dinti, depigmentatia pleoapelor, mers viciat.
Defecte eliminatorii: absenta parului lung pe membre si cap, blana de culoare neagra sau roscata sau bruna pe mai mult de 30% din corp, talia mai mica decat standardul.
Caracterele sexuale ale masculilor trebuie sa fie bine marcate.
Ciobănescul german este o rasă de câine care se presupune că a apărut prin
domesticirea lupului. Consideraţia are în vedere asemănările aspectului general. Literatura de specialitate menţionează folosirea acestui câine din vremuri străvechi de către ciobanii germani, rasa prezentând variabilitate mare sub raportul însuşirilor morfologice de la o regiune la alta, adaptânduse condiţiilor de climă şi climaterice fie modificându-şi talia, viteza de mişcare pentru zonele de câmpie, fie având o talie mai mare pentru cei cu origine montană. S-a constatat că au existat împerecheri numeroase între câinii ciobăneşti şi lup, descendenţii fiind
domesticiţi şi utilizaţi pentru pază.
"Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea se constată aceeaşi neuniformitate a materialului biologic până la expoziţia din anul 1899 de la Karlsruhe, unde s-a constituit "Asociaţia câinilor Ciobănesc german". Iniţiatorii şi promotorii acestei asociaţii au fost A. Meyer, căpitan de cavalerie, şi Max von Stephanitz, care a fost ales şi primul preşedinte al forului nou constituit."
Generalităţi
Ciobănescul german este răspândit la ora actuală aproape în întreaga lume fiind preponderent utilizat pentru pază şi protecţie dar şi pentru alte activităţi având în vedere calităţile pe care le are. Constituţia sa este robustă, cu oase puternice, personalitate fizică şi psihică bine conturată. Capul este mare, dar proporţionat, cu formă uşor alungită spre trufă, fără a fi ascuţit. Fruntea este lată, uşor convexă, cu stopul lin, botul puternic, cu buzele ce se închid foarte corect. Maxilarele puternice, cu dinţi masivi, ce se închid în "foarfecă". Ochii migdalaţi, au dimensiuni medii, formă uşor oblică, privire vioaie şi inteligentă. Urechile sunt potrivit dezvoltate, purtate vertical, cu vârfurile relativ ascuţite şi foarte mobile. Trunchiul este lung cu greabănul uşor evidenţiat, cu spatele şi şalele relativ drepte, dar oblice antero-posterior, coastele bine arcuite, lungi şi oblice, flancurile scurte. Crupa este lungă, uşor oblică, bine îmbrăcată în musculatură. Membrele sunt drepte, paralele, cu osatura puternică, proporţionale cu dezvoltarea corpului. Chişiţa trebuie să fie de lungime medie, puternică şi mobilă. Mobilitea chişiţei este extrem de importantă la acestă rasă, deoarece contribuie la elasticitata şi rezistenţa în alergare. Labele membrelor sunt mici, de formă rotundă şi bine închise,cu falange bine arcuite, unghii scurte şi puternice. Coada este stufoasă şi lungă, purtată arcuit şi în jos, cu ultima vertebră ajungând la încheietura jaretului sau chair mai jos. Părul la această rasă poate fi lung, scurt, sau mijlociu şi aspru. Culoarea este extrem de variată, fiind acceptată o gamă largă de nuanţe şi culori, dintre ele: culoarea neagră sau neagră cu desen carcteristic, nuanţe maronii, roşcate, galben, gri-fier, cenuşiu, lupie sau chiar albă.
Caracterul: câinele este docil, ataşat până la moarte de stăpân. Este uşor de educat pentru că marea lui plăcere este să facă pe placul stăpânului. Este liniştit şi uşor de abordat, înţelegător şi încrezător în stapân. Este un cavaler care vă va însoţi pretutindeni cu eleganţă, echilibrat afectiv, foarte ager, iute şi cu reacţii tipice câinilor de pază şi protecţie. Se adaptează rapid situaţiilor neprevăzute. Educarea lui necesită fermitate din pareta stăpânului, dar nu suportă tratamentele dure sau brutale. (2)
Hrana este specifică carnivorelor, raţia va fi stabilită conform activităţii zilnice.În acest sens se impune menţionarea că acestă specie nu valorifică resturile menajere sau alimente cu conţinut ridicat în celuloză. Alimentele utilizate sunt de origine animală şi vegetală. Dintre cele de origine animală: carnea de vită, găină, gâscă, pui, oaie si miel(în cantităţi nu foarte mari), mai puţin carne de porc, (aceasta se recomandă totuşi ca adaos la hrana câinilor cu munci grele, sau pază îm medii cu temperaturi scăzute, în cantităţi reduse şi sub control medical); Subprodusele de abator, organele, oasele sub formă de praf, laptele şi derivatele lui, ouăle, grăsimile animale cu excepţia şoricului de porc, care este interzis, deoarece la nivelul ficatului poate produce alergii şi în cele din urmă leziuni grave. Carnea de peşte se poate administra dezosată. Carnea de vânat este acceptată în alimentaţia ciobănescului german. Alimente de origine vegetală: orezul, pâinea, pastele făinoase, fâina de cereale, grâul, arpacaşul, morcovii, cartofii, zahărul, salata, spanacul, fasolea verde, ţelina, prazul, uleiurile vegetale. Se pot include pasta sau tocătura, conservele, mezelurile deşi nu sunt recomandate în mod special. Nu se recomandă fasolea uscată, varza şi conopida, iar cartoful se va administra fără să constituie un component de bază. Ocazional câinele poate consuma fructe, mere, pere, prune, struguri, caise, acesta se pot adăuga cu succes la fierberea mâncării, dar nu în cantitate mare. Este de preferat ca hrana administrată să fie bine fiartă, pentru a ajunge la stadiul de terci, iar raţia obişnuită să conţină atât produse din carne, cereale, legume, lactate, ouă şi uneori fructe. Zaharurile şi produsele zaharose trebuiesc administrate cu prudenţă producând carii dentare şi obezitate. Hrana poate fi administrată în două tainuri, dimineaţa şi seara, dimineaţa administrându-se 60% din cantitatea totală. Hrănirea femelelor care alăptază se va face în trei tainuri îmbogăţindu-se alimentaţia în săruri şi vitamine(3)
Boli întâlnite
Boli infecţioase:
bruceloza,
leptospiroza,
salmoneloza, septicemia noilor născuţi,
tuberculoza,
tetanosul;
Boli virotice:
jigodia,
rabia,
boala lui Aujeszky,
hepatita contagioasă,
parvoviroza,
gastroenterita virotică cu herpes-virus, virozele pulmonare.
Boli parazitare:
cestodoze,
nematodoze,
arachnoentomoze,
scabie, parazitismul cu căpuşe, parazitimsul cu purici, micoze cutanate.
Boli medicale: ale aparatului digestiv, ale aparatului respirator, ale aparatului urinar, boli ale sistemului nervos, boli ale pielii, boli de nutriţie, fracturi osoase, răni, traume, arsuri
Ciobănescul Caucazian (Kavkazskaya Ovcharka,-KO) este o rasă de câine de talie medie spre mare, cu constituţie robustă, aproape masivă; se adaptează uşor la condiţii climaterice variate, este rezistent şi nepretenţios, astfel încât este utilizat în aproape toate regiunile fostei
Uniuni Sovietice. Câine activ, cu psihic puternic, are un instinct de apărare puternic dezvoltat, ferocitatea şi neîncrederea faţă de străini fiind o caracteristică recunoscută.
eneralităţi
Ciobănescul Caucazian este una dintre primele rase de câini a cărui origine se pierde în trecutul nebulos.
Dacă acceptăm teoria marelui Konrad Lorenz despre descendenţa câinelui din
şacal şi
lup, atunci Ciobănescul Caucazian este cel mai strălucit reprezentant al celui din urmă, moştenind de la acesta independenţă, iubire faţă de libertate, curaj şi agresivitate. Fără îndoială, strămoşul direct a Ciobănescului Caucazian este Mastifful de Tibet, descris in 1845 de Youatt William. După ce au emigrat din est, câinii străbuni s-au extins pe teritorii mari fiind utilizaţi pentru luptă şi pază la oi.
O caracteristică fizică a rasei sunt urechile cupate
Până la începutul
secolului XX,odată ce umanitatea a început să dezvolte transportul, comunicaţiile şi noile echipamente tehnologice, caucazienii trăiau relativ izolaţi astfel câinii lor şi-au păstrat aceleaşi caracteristici prezente şi în ziua de azi.
Acum 150 de ani însă începea cucerirea
Caucazului de către
Rusia. La această dată Ciobăneştii Caucazieni au început să fie folosiţi la paza unităţiilor militare, atât celor ruseşti cât şi celor turceşti dar şi în luptă, în timpul
războiului ruso-turc. În armata rusă aceşti câini au fost introduşi, printr-un ordin special, pentru protecţia tuturor fortăreţelor implicate în operaţii militare (campania 1765-1774).
În 1930 la
Nuremberg sunt prezentaţi pentru prima dată într-o expoziţie trei Ciobăneşti Caucazieni, câştigând un renume mondial fiind numiţi de către presă “Giganţii Roşii”. Însă în anii următori a început o deteriorare a rasei din cauza deportărilor violente care au avut loc în
Caucaz, rezultând încrucişări nesupravegheate, şi scăderea numărului de exemplare cauzate de
Al Doilea Război Mondial. Din fericire Ciobănescul Caucazian nu a avut soarta ciobăneştilor mongolezi sau kirghiztane iar cu ajutorul chinologilor ruşi (Ilina, Bogolyubsky, Vaysman, Mazover) s-a reuşit prezervarea rasei. În 1954, tatăl chinologiei sovietice, A.P. Mazover,a împărţit rasa în trei tipuri:
-tipul
georgian (puternic, spectaculos, înalt, păr lung formând coamă şi franjuri bogate pe membre şi pe coadă)
-tipul
armean (mai scund decât cel georgian, păr lung formând coamă şi franjuri, colorit gri cu sau fără pete, chiar tigrat)
- tipul
azer (
de stepă-înalt, corp plin, musculatură plată, păr scurt, colorit variat; şi
montan-asemănător cu cel georgian, mască neagră şi colorit roşcat sau arămiu).
Mari centre pentru creşterea Ciobănescului Caucazian sunt în:
Sankt Petersburg (
Leningrad),
Dnepropetrovsk,
Kiev,
Moscova,
Donetsk,
Perm,
Ivanovo, etc.Cea mai cunoscută canisă era "Red Star". Între anii 1993-1995 rasa a devenit foarte populară lucru ce a dus la multiplicări necontrolate dar şi de această dată rasa a supravieţuit datorită proprietăţiilor ei unice:
viabilitate şi
vitalitate ereditară.
Ceea ce trebuie clarificat este faptul că aceşti câini nu sunt ciobăneşti (Schaferhunde,-germ.) precum
Ciobănescul German, Scottish, Shelti, etc - câini de origine europeană, care nu au un astfel de istoric, fiind produşi prin intervenţia omului cu scopul de a controla turma (acest tip de activitate necesitând un câine obedient cu o statură medie şi corp mobil)-, ci câini de ciobani (Hirtenhunde-germ., Shepherd dogs-engl.) care au o origine mult mai veche, având menirea de a apăra turma de predatori (inclusiv oameni),-selecţia făcându-se natural şi fiind caracterizaţi printr-o statură impozantă, agresivitate şi independenţă. Numele băştinaş este
Volkodav (câinele lup), dar în
Rusia este cunoscut sub diminutivul
ovcharka(овчарка,-rus) care înseamna pe undeva câinele ciobanului.
Hrănirea Ciobănescului Caucazian reprezintă un eveniment zilnic (pe lânga atenţie,tandreţe si implicarea în diverse activităţi fizice) prin care stăpânul îşi ia angajamentul de lider alfa şi asigură cu responsabilitate o alimentaţie adecvată câinelui. Deoarece câinele este o specie înrudită cu
lupul(Canis lupus) el este preponderent carnivor. Pe lângă alimentele de origine animală: carne de vită, porc, pui, cal, gâscă, curcan, oaie, miel şi peşte dezosat (în cantităţi nu foarte mari) se recomandă şi o serie de legume (atenţie la cele toxice-ex.ceapa) cum ar fi roşii, salată, spanac, cartofi(fierţi in coajă şi pisaţi), morcovi (raşi), ţelină, pătrunjel, fasole verde şi varză (nu foarte des).
Muşcătura trebuie să fie în foarfece
Pentru a completa sursa de
proteine,
aminoacizi şi carbohidraţi sunt foarte recomandabile organele de porc şi vită (ficat, rinichi, plămâni), pastele făinoase, ouă (de preferat fierte), cereale, lapte, brânza şi fructe(ocazional). Oasele reprezintă şi ele o sursă favorabilă de calciu însa ele trebuie să fie de provenienţă cabalină sau de vită, fără aşchii şi cu măduvă destulă. Hrana administrată trebuie sa fie bine fiartă, pentru omogenizare, iar raţia trebuie suplimentată în funcţie de nivelul de activitate a câinelui.La puii de Ciobănesc Caucazian tainurile vor fi 7 la număr (la 4 luni) scăzând treptat la 3 până la vârsta de 2 ani (stadiul de maturitate). Pentru a păstra pofta de mâncare şi sănătatea câinelui este necesar zilnic min. 30 minute de plimbare în zone cu aer curat (pădure, pajişte, munte, parc). Apa trebuie să fie la discreţie.
Suplimentele nutritive (calciu, magneziu, fosfor, fier,etc.) se pot administra în perioada de creştere a câinelui la recomandarea medicului veterinar.O alimentaţie bazată pe produse comerciale(majoritatea tratate cu chimicale) este de evitat (duc la diverse boli de piele, alergii, constipaţie) acestea fiind în discordanţă cu dieta unui adevărat câine de munte.
[modifică] Boli, afecţiuni şi defecte
Ciobănescul Caucazian este o rasă foarte rustică care nu suferă de boli grave. Însă probleme pot apărea la şold (displazia de şold), la ochi (heterocromie oculară~pleoape inferioare foarte căzute), la stomac (dilataţie-torsiune de stomac) şi mai rar maladia cotului.
Defecte considerate foarte grave sunt:
-câine fricos sau prietenos cu străinii, apatic;
-culoare de fond aproape neagră cu pete roşcate;
-talie: masculi-sub 65 cm,femele-sub 62 cm;
-absenţa subpărului;
-cap uşor sau îngust,labe plate sau cu degete foarte depărtate,dinţi mici,incisivi implantaţi neregulat,diverse deviaţii ale membrelor.
Întrebări frecvente
comenzile:la pas,şezi şi nu! sunt necesare pentru controlul câinelui
Ce calităţi trebuie să am pentru a deţine un Ciobănesc Caucazian?
În primul rând trebuie să ai un caracter puternic,fără probleme psihice sau tulburări comportamentale,să fi sigur pe tine şi calm.Orice breşă în enumerările menţionate va fi observată de câine iar el nu va ezita să te testeze de fiecare dată în cele mai diverse situaţii.În al doilea rând este indicat să fi avut şi alţi câini de talie mare în trecut.De asemenea trebuie să ai peste 18 ani deoarece rasa face parte din
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr.55 din 30 aprilie 2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi ,fiind necesar înscrierea exemplarului la poliţie.De luat aminte este şi faptul că întreţinerea unui Ciobănesc Caucazian în condiţii favorabile cere un sacrificiu financiar destul de mare,astfel o situaţie financiară prosperă este o condiţie sine-qua-non.
Pot ţine un Ciobănesc Caucazian la bloc?
NU.Ciobănescul Caucazian este un câine care are nevoie de un spaţiu mare în aer liber care să fie doar a lui, preferabil un ţarc, şi un loc pe care să patruleze (curte, livadă, etc.)
Cum se înţelege un Ciobănesc Caucazian cu copiii?
Bine, însă nu trebuie lăsat nesupravegheat deoarece jocul poate deveni mai dur iar câinele nu va ţine cont de gabaritul său. De asemenea întreaga familie şi restul animalelor de casă vor intra sub `aripa protectoare` a lui.
Ce aptitudini are un Ciobănesc Caucazian?
Ştie să apere o turmă de oi, o casă, un depozit sau o fabrică de lupi, hoţi, sau alţi prădători. Deci este clar că un Ciobănesc Caucazian are nevoie de un serviciu, NU este un câine de companie.
Băiat sau fată?
Alegerea sexului viitorului pui ţine în mare măsura dacă mai deţii şi alţi câini. Un mascul va fi mai dominant şi mai independent, o femelă va fi mai docilă şi mai pe lânga casă.
De unde pot cumpăra un pui?
De la o canisă. Niciodată din piaţă sau de la persoane străine.Crescătorul este singurul care garantează calitatea puiului şi tot el este cel care vă va da sfaturi şi vă va îndruma în creşterea lui.
Ce este o montă?
Este procedeul de împerechere între un mascul şi o femelă. Ambii trebuie să deţină dreptul de montă pentru ca urmaşii lor să beneficieze de pedigree. Scopul urmărit este de a aduce un beneficiu rasei, astfel trebuie luat în considerare alegerea unui partener compatibil şi cu rezultate competiţionale bune.